December 23, 2024
89D81B6A-A850-45E1-A1C0-F8DF8B585AE1

După reușita lui Olsen, cei 4.962 de spectatori prezenți la meci au început să cânte, impulsionați de fanii de la Peluza ”Cătălin Hîldan”, de mai multe ori, ”Cine e pe primul loc / Cine e pe primul loc / Dinamo e / Dinamo e”.

Imediat cum s-a terminat partida, în frunte cu Răzvan Patriche, care a fluturat steagul cu portretul lui Hîldan, jucătorii s-au dus în fața peluzei și au cântat la rândul lor cu aceștia.

VIDEO cu atmosfera de la finalul partidei Dinamo – Poli Iași 2-0

Raul Opruț: ”Îmi doresc să ajung la echipa națională, știu ce înseamnă”

Raul Opruț (26 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo, iar la finalul partidei a vorbit despre revenirea pe ”fotoliul” de lider al Ligii 1.

Mai mult, fundașul stânga a vorbit și despre o posibilă convocare la echipa națională, acolo unde a prins deja 4 selecții.

”Mai avem două meciuri anul ăsta, unul în Cupă și un derby cu Rapid. Sperăm să încheiem cu 2 victorii, să avem sărbători fericite și entuziasmul de acum la reunire.

Îmi pare rău că nu am reușit să înscriu, am căutat golul foarte mult. Cele 3 puncte sunt importante, faptul că mi s-a anulat golul a fost mai dulce pentru că am câștigat. Sunt ok atunci, sunt împăcat.

Vreau să încerc să îmi ajut echipa cu gol, pasă de gol, cu evoluțiile mele din teren. Secretul este munca, nu știu dacă oamenii mai sunt surprinși de jocul pe care îl facem. Avem calitate, avem personalitate. Ăsta e secretul, în sport nu e altul.

Când Dinamo este pe primul loc orice jucător se gândește la națională. E Politic într-o formă bună, e Cîrjan.. Nu știu dacă stăm rău, nu vreau să comentez. Îmi doresc să ajung la echipa națională, știu ce înseamnă. Dacă ne vom bate sus, cu siguranță că se vor uita și la mine și la alți jucători de la Dinamo. E normal, se întâmplă în toată lumea”, a spus Raul Opruț.

VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo – Poli Iași 2-0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *