December 23, 2024
8425ABC2-B30F-448C-8D15-70DF21D81B30

Dinamo mai are un singur meci până la pauza competițională de iarnă, cel cu Rapid, însă planurile cu privire la schimbările din lot sunt deja în toi.

“Câinii” au avut o primă parte de stagiune cu rezultate peste așteptări, iar în două rânduri au urcat chiar pe locul 1 și pot ierna pe această poziție.

Andrei Nicolescu a vorbit despre transferuri și a punctat nevoia de întăriri pe care echipa o are.

OUT de la Dinamo! Cei doi jucători care pleacă sigur în iarnă

Totuși, există discuții și cu privire la plecări, iar din informațiile iAMsport.rosunt deja doi fotbaliști care au bagajele făcute.

Antonio Bordușanu, folosit destul de rar de Zeljko Kopic, ar urma să nu mai fie în lotul echipei din luna ianuarie. Se caută soluții pentru împrumutul său la o formație din Liga 1, dar până acum nu există vreo propunere concretă.
  • 7 meciuri a strâns Antonio Bordușanu în acest sezon pentru Dinamo.

De asemenea, nici Răzvan Pașcalău, fundașul adus în vară, de la Lecce, și care a debutat de abia la ultimul meci, cu Petrolul, din Cupa României, nu va mai rămâne pentru partea a doua a stagiunii.

Tehnicianul croat a preferat mereu să se bazeze pe celelalte variante din lot: cuplul Boateng – Homawoo s-a sudat și a acoperit axul central pentru majoritatea partidelor.

Variantele de back-up au fost Cristian Licsandru și Răzvan Patriche, care au fost folosiți și ei destul de mult în condițiile problemelor medicale ale titularilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *